convoluție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONVOLÚȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [
Var.:
convoluțiúne s. f.] – Din
fr. convolution.convoluție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONVOLÚȚIE s. f. 1. întoarcere, răsucire. 2. (mat.) funcție de compunere a două funcții de repartiție, care conduce la o nouă funcție de repartiție. (<fr.
convolution)
convoluție (Dicționar de neologisme, 1986)CONVOLÚȚIE s.f. Întoarcere, răsucire. [Var.
convoluțiune s.f. / cf. fr.
convolution].
convoluție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)convolúție (-ți-e) s. f.,
art. convolúția (-ți-a), g.-d. art. convolúției; pl. convolúții, art. convolúțiile (-ți-i-)convoluție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONVOLÚȚIE, convoluții, s. f. Întoarcere, răsucire. [
Var.:
convoluțiúne s. f.] — Din
fr. convolution.