convolut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. – Din
germ. Konvolut.convolut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. – Din
fr. convoluté, lat. convolutus.convolut (Dicționar de neologisme, 1986)CONVOLÚT, -Ă adj. (
Bot.; despre organe) Răsucit în formă de cornet sau sul. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. [< fr.
convoluté, lat.
convolutus].
convolut (Dicționar de neologisme, 1986)CONVOLÚT s.n. Volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având același autor sau cuprinzând materii înrudite. [Var.
convolută s.f. / < germ.
Konvolut].
convolut (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONVOLÚT1 s. n. volum care cuprinde mai multe lucrări editate separat, dar având același autor sau cuprinzând materii înrudite. (<germ.
Konvolut)
convolut (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONVOLÚT2, -Ă adj. 1. (bot.; despre organe) cu marginile răsucite în formă de cornet. 2. întors asupra lui însuși. (<fr.
convoluté, lat.
convolutus)
convolut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)convolút1 adj. m.,
pl. convolúți; f. convolútă, pl. convolúteconvolut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)convolút2 s. n.,
pl. convolúturiconvolut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONVOLÚT1, convoluturi, s. n. Grup de scrieri care apar izolat în cataloagele unei biblioteci sau într-o arhivă. — Din
germ. Konvolut.convolut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONVOLÚT2, -Ă, convoluți, -te, adj. (Despre organe) Răsucit în formă de cornet. ♦ Răsucit, întors asupra lui însuși. — Din
fr. convoluté, lat. convolutus.