convinge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONVÍNGE, convíng, vb. III.
Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦
Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [
Perf. s. convinsei, part. convins] – Din
lat. convincere (după
învinge).
convinge (Dicționar de neologisme, 1986)CONVÍNGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦
refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i.
convíng, perf.s.
-insei, part.
-ins. / < lat., it.
convincere, după
învinge].
convinge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)convínge (convíng, convíns), vb. – A face pe cineva să adopte o părere.
Lat. convincere (
sec. XIX), asimilat la
conjug. lui
a învinge. –
Der. convicțiune, s. f. (
înv.), înlocuit de
convingere, s. f.;
convingător, adj.convinge (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONVÍNGE vb. I. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere. II. refl. a se încredința de ceva. (< lat.
convincere)
convinge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)convínge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. convíng, perf. s. 3
sg. convínse; part. convínsconvinge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)convinge v.
1. a sili prin raționamente sau probe evidente, a recunoaște adevărul unui fapt;
2. a se asigura de realitatea unui lucru.
convinge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONVÍNGE, convíng, vb. III.
Tranz. A face pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. ♦
Refl. A-și da seama, a recunoaște că ceva este într-un anumit fel, a se încredința de ceva. [
Perf. s. convinsei, part. convins] —
Din lat. convincere (după
învinge).