conviețui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV.
Intranz. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a coabita. –
Con1- +
viețui (după
lat. convivere)
conviețui (Dicționar de neologisme, 1986)CONVIÉȚUI vb. IV intr. A trăi împreună, în același loc cu cineva. [Pron.
-vie-. / după lat.
convivere, germ.
zusammenleben].
conviețui (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONVIEȚUÍ vb. intr. a trăi împreună cu cineva; a coabita. (după lat.
convivere)
conviețui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conviețuí (a ~) (-vie-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. conviețuiésc, imperf. 3
sg. conviețuiá; conj. prez. 3
să conviețuiáscăconviețui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONVIEȚUÍ, conviețuiesc, vb. IV.
Intranz. A trăi împreună în același loc cu cineva; a coabita. —
Con1- +
viețui (după
lat. convivere).
conviețuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conviețuì v. a trăi împreună.