consumațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSUMAȚIÚNE s. f. v. consumație.consumațiune (Dicționar de neologisme, 1986)CONSUMAȚIÚNE s.f. v.
consumație.
consumațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*consumațiúne f. (lat.
consummátio, -ónis, fr.
consommation). Sfîrșit, împlinire, trecere:
consumațiunea seculelor [!]. Uz, întrebuințare a obĭectelor, a alimentelor:
producțiunea trebuĭe să fie în raport cu consumațiunea. Vînzare de mărfurĭ. Ceĭa ce se bea orĭ se mănîncă într´un local public:
a lua o consumațiune. – Ob.
-áție.consumațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consumați(un)e f.
1. fapta de a consuma, desăvârșire:
până la consumațiunea secolelor; 2. uzul ce se face cu obiectele:
producțiunea trebuie să fie raport cu consumațiunea; 3. vânzare de mărfuri;
4. ceea ce s’a băut ori s’a mâncat întró cafenea, într’un restaurant.
consumațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)consumațiune f.
Med. slăbire treptată cauzată de unele boale cronice.
consumațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSUMAȚIÚNE s. f. v. consumație.