consoană - explicat in DEX

consoană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona.

consoană (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSOÁNĂ s.f. Sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. [< lat. consona, cf. fr. consonne].

consoană (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSOÁNĂ s. f. sunet format în special din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea sau strâmtarea acestuia; consonantă. (< fr. consonne, lat. consona)

consoană (Dicționaru limbii românești, 1939)
*consoánă, V. consonántă.

consoană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
consoánă s. f., g.-d. art. consoánei; pl. consoáne

consoană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
consoană f. literă ce nu se poate rosti decât alăturându-i-se o vocală.

consoană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii produs în anumite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. — Din fr. consonne, lat. consona.