confia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFIÁ, confiez, vb. I. (Rar)
1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva.
2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [
Pr.:
-fi-a-] – Din
fr. confier.confia (Dicționar de neologisme, 1986)CONFIÁ vb. I. (
Franțuzism)
1. tr. A mărturisi, a destăinui.
2. refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [Pron.
-fi-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
confier, cf. lat.
confidere – a avea încredere].
confia (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFIÁ1 vb. I. tr. a încredința cuiva un secret, o taină. II. refl. a se încrede în cineva; a se destăinui. (< fr.
confier)
confia (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFIÁ2 vb. tr. a impregna (fructe) cu un sirop de zahăr, a zaharisi. (după fr.
confier)
confia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)confiá (a ~) (
livr.)
(-fi-a) vb.,
ind. prez. 3
confiáză, 1
pl. confiém (-fi-em); conj. prez. 3
să confiéze; ger. confiínd (-fi-ind)confia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFIÁ, confiez, vb. I. (
Livr.)
1. Tranz. A încredința cuiva ceva, a lăsa ceva în grija cuiva.
2. Refl. A se încrede în cineva; a se destăinui. [
Pr.:
-fi-a] — Din
fr. confier.confià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)confià v.
1. a remite fidelității, îngrijirilor, discrețiunii cuiva:
când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie AL.;
2. a avea confiență, a face o confidență:
dorul și-l confie câmpului EM.