confirmativ - explicat in DEX

confirmativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. – Din fr. confirmatif.

confirmativ (Dicționar de neologisme, 1986)
CONFIRMATÍV, -Ă adj. Care confirmă, întărește, adeverește. [Cf. fr. confirmatif].

confirmativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONFIRMATÍV, -Ă adj. care confirmă. (< fr. confirmatif)

confirmativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*confirmatív, -ă adj. (lat. confirmativus). Relativ la confirmare: scrisoare confirmativă.

confirmativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
confirmatív adj. m., pl. confirmatívi; f. confirmatívă, pl. confirmatíve

confirmativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONFIRMATÍV, -Ă, confirmativi, -e, adj. Care confirmă, întărește, adeverește. — Din fr. confirmatif.