confirma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFIRMÁ, confirm, vb. I.
Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc.
2. (
Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare.
3. A definitiva pe cineva într-o situație.
4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmației. – Din
fr. confirmer, lat. confirmare.