confirma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFIRMÁ, confirm, vb. I.
Tranz. 1. A recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc.
2. (
Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare.
3. A definitiva pe cineva într-o situație.
4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmației. – Din
fr. confirmer, lat. confirmare.confirma (Dicționar de neologisme, 1986)CONFIRMÁ vb. I. tr. 1. A întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații etc.
2. A întări, a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație.
3. (
În biserica catolică; despre episcopi) A unge cu mir. [P.i.
confírm, -mez, 3,6
-mă. / < lat.
conformare, cf. fr.
confirmer].
confirma (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFIRMÁ vb. tr. 1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri. 2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil. ◊ a întări prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației. (< fr.
confirmer, lat.
confirmare)
confirma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)confirmá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
confírmăconfirma (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)confirmá v.
1. a face mai ferm, mai statornic:
a confirma o rezoluțiune; 2. a aduce probe mai puternice;
3. a proba, a sancționa, a ratifica:
a confirma o lege.confirma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFIRMÁ, confirm, vb. I.
Tranz. 1. A recunoaște și a întări exactitatea unei afirmații făcute de altcineva; a atesta, a mărturisi autenticitatea; a întări o ipoteză, o afirmație etc.
2. (
Jur.) A renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare.
3. A definitiva pe cineva într-o situație, într-un post.
4. (În Biserica catolică) A oficia ritualul confirmării. — Din
fr. confirmer, lat. confirmare.