condur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONDÚR, conduri, s. m. 1. (
Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii.
2. Compus: (
Bot.)
condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunași, conduraș (
2)
(Tropaeolum majus). – Din
tc. kundura.condur (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)condúr2 s.m. (reg.; despre copii) drac împielițat.
condur (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)condúr (condúri), s. m. –
1. Pantof, escarpen. –
2. (Banat) Zestre. –
3. Plantă (Tropaeolum maius). –
Mr. cundură, megl. condur. Tc. kondura, kundura (Cihac, II, 568; Șeineanu, II, 145; Meyer 197; Lokotsch 1245; Ronzevalle 142), și
tc. din
ngr. ϰουντοῦρα (›
mr.), pe care Krumbacher,
Byz. Z., II, 303, îl deriva de la ϰόντουρος „fără coadă”, ϰοντός „scurt” (
cf. condac), dar care ar putea fi și o deformare
vulg. de la
gr. ϰόθορνος (Vasmer,
Gr., 82). –
Der. conduragiu, s. m. (pantofar), din
tc. konduraci; condurat, s. m. (pantofar);
încondura, vb. (a se încălța cu pantofi) care nu trebuie confundat cu
încondura (a face curte). Graur,
BL, V, 59, crede că
condrățel, s. m. (păduche) este o reducere de la
condurățel; însă semantismul nu este clar (după DAR, este cuvînt legat de
condran, s. m. „larvă de bondar”, și cu
mag. kondor „încrețit”). Probabil este cuvînt identic cu
cotroței, s. m. pl. (
Bucov., paste făinoase).
condur (Dicționaru limbii românești, 1939)condúr m. (turc.
kondura, kundura, d. ngr.
kondúra [scris
kontúra], d.
kontos, scurt, și
urá, coadă; bg.
kundura, sîrb.
kondur, rut.
kondury).
Rar azĭ. Pantof femeĭesc cu călcîĭu înalt.
Conduru doamneĭ, altîngic, colțunaș, sultănică, o plantă agățătoare cu florĭ marĭ galbene roșiatice originare din Perú (
tropáeolum majus). V.
papuc.condur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)condúr (
înv.)
s. m.,
pl. condúricondur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)condur m.
1. pantof strâns bine pe picior cu toc și turiac înalt (țăranca din Bucovina poartă încă conduri):
într’un condur și într’un papuc PANN;
2. conduru Doamnei, plantă de ornament, cultivată pentru grăunțele-i verzi, din care se gătește un fel de condiment (Tr.
opaeolum majus). [Turc. KONDUKA].
condur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONDÚR, conduri, s. m. 1. (
Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii.
2. Compus: (
Bot.)
condurul-doamnei = plantă ornamentală agățătoare, cu flori mari, galbene-roșcate și cu un pinten drept; călțunaș, conduraș (2)
(Tropaeolum majus). — Din
tc. kundura.