conclusiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCLUSÍV, -Ă, conclusivi, -e, adj. Care constituie o concluzie, care conchide. ◊ (
Gram.)
Propoziție conclusivă = propoziție care exprimă o concluzie.
Conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [
Var.:
concluzív, -ă adj.] – Din
fr. conclusif.conclusiv (Dicționar de neologisme, 1986)CONCLUSÍV, -Ă adj. (
Rar) Care constituie o concluzie; care conchide. ◊ (
Gram.)
Propoziție conclusivă (și
s.f.) = propoziție coordonată care arată o urmare, o concluzie a coordonatei precedente;
conjuncție conclusivă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. [Var.
concluziv, -ă adj. / cf. it.
conclusivo, fr.
conclusif].
conclusiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCLUSÍV, -Ă adj. care constituie o concluzie; care conchide. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o concluzie a coordonatei precedente; conjuncție ~ ă = conjuncție care introduce o propoziție conclusivă. (< fr.
conclusif)