comună - explicat in DEX

comună (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-economică, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În evul mediu) Așezare urbană în țările din apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. – Din fr. commune.

comună (Dicționar de neologisme, 1986)
COMÚNĂ s.f. 1. Oraș medieval (dezvoltat în apusul Europei din vechile cetăți situate pe căile de comunicație comercială), care se bucura de o anumită autonomie politică. ♦ Diviziune teritorială, administrată de un primar și de un consiliu municipal. 2. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate sau cătune și condusă de un consiliu popular comunal. 3. Comună primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, corespunzând unor forțe de producție slab dezvoltate, bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și pe relații de colaborare și ajutor reciproc. ◊ Comuna din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate; Camera Comunelor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. [Pl. -ne / < fr. commune, it. comune, cf. lat.med. communa].

comună (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMÚNĂ s. f. 1. oraș medieval, care se bucura de o anumită autonomie politică. 2. unitate de bază administrativ-teritorială compusă din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitivă = prima formațiune social-economică din istoria societății, cu nivelul scăzut al forțelor de producție, proprietatea comună asupra mijloacelor de producție și egalitatea în repartiția produselor. ◊ C-a din Paris = formă de guvernare a orașului Paris, instituită în 1871 de masele muncitoare răsculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele două camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)

comună (Dicționaru limbii românești, 1939)
*comúnă f., pl. e (fr. commune, d. lat. pop. communa, cl. communia, n. pl. d. communis, comun). Oraș orĭ sat. (Orașu e comună urbană, satu rurală). În evu mediŭ, în vestu Eŭropeĭ, asociațiune de burghejĭ din aceĭașĭ localitate care aveaŭ drept să se guverneze singurĭ. Camera Comunelor, a doŭa cameră în Anglia pe lîngă Camera Lorzilor.

comună (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
comúnă s. f., g.-d. art. comúnei; pl. comúne

comună (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
comună f. 1. odinioară în apusul Europei (Italia, Franța), corpul burghezilor unui oraș sau târg cari se guvernau ei înșiși: emanciparea comunelor; 2. azi, diviziune teritorială administrată de un primar, asistat de un consiliu comunal: mai multe comune formează o plasă; în România sunt comune urbane sau orașe și comune rurale sau sate; 3. reunirea tuturor locuitorilor unei comune; 4. Camera Comunelor, unul din cele două corpuri ale Parlamentului englez: Camera Comunelor și Camera Lorzilor; 5. Comuna, putere revoluționară instalată la Paris în 1792 și în 1871.

comună (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMÚNĂ, comune, s. f. 1. Unitate de bază administrativ-teritorială, alcătuită din unul sau mai multe sate și condusă de un primar. ♦ (În Evul Mediu) Așezare urbană în țările din Apusul Europei, dezvoltată în cadrul vechilor cetăți așezate pe marile drumuri comerciale și posedând o anumită autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitivă = prima treaptă de dezvoltare a societății omenești, caracterizată prin munca în comun și prin împărțirea egală a bunurilor materiale. — Din fr. commune.