competiție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. – Din
fr. compétition.competiție (Dicționar de neologisme, 1986)COMPETÍȚIE s.f. Concurs, întrecere (cu caracter sportiv). [Gen.
-iei, var.
competițiune s.f. / cf. fr.
compétition, it.
competizione, lat.
competitio].
competiție (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPETÍȚIE s. f. concurs, întrecere (sportivă). (< fr.
compétition, lat.
competitio)
competiție (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COMPETÍȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. Concurs, întrecere (sportivă). ♦ Formă de interacțiune psiho-socială mutuală constînd în rivalitatea sau concurența dintre două sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil.
C. poate fi orientată prin educare, spre cooperare, dar se poate transforma și în
conflict. ♦ (
BIOL.) relații antagonice între două sau mai multe organisme aparținînd aceleiași specii (
c. intraspecifică) ori unor specii diferite (
c. interspecifică) care au aceleași cerințe de mediu (hrană, adăpost, loc de trai).
C. este atît mai puternică cu cît resursele mediului sînt mai reduse.
Sin. concurență.competiție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)competíție (-ți-e) s. f.,
art. competíția (-ți-a), g.-d. art. competíției; pl. competíții, art. competíțiile (-ți-i-)competiție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPETÍȚIE, competiții, s. f. Concurs, întrecere. — Din
fr. compétition.