competent - explicat in DEX

competent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

competent (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPETÉNT, -Ă adj. 1. Care este bine informat, cu o părere bazată pe cunoașterea lucrurilor; priceput. 2. Care are căderea, autoritatea legală de a face ceva. [Var. competinte adj.invar. / < fr. compétent, cf. lat. competens].

competent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPETÉNT, -Ă adj. 1. care este bine informat într-un domeniu; capabil, priceput. 2. care are căderea, autoritatea legală de a efectua ceva. (< fr. compétent, lat. competens)

competent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*competént, -ă adj. (lat. cómpetens, -éntis, d. pétere, a cere. V. pețesc). Care are drept să cerceteze o afacere: tribunalu e competent să judece acest proces. Apt, capabil: profesor competent.

competent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
competént adj. m., pl. competénți; f. competéntă, pl. competénte

competent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
competent a. 1. care are dreptul de a judeca: tribunal competent; 2. fig. care e apt a face ceva, capabil a judeca despre un lucru.

competent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. (Var.: (înv.) competínte adj.] — Din fr. compétent.