comparatism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPARATÍSM s. n. Metodă de cercetare (în literatură, muzică etc.) bazată pe identificarea și
compararea motivelor (
3) comune din culturile diferitelor țări. ♦ (
Lingv.) Cercetare bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism. – Din
fr. comparatisme.comparatism (Dicționar de neologisme, 1986)COMPARATÍSM s.n. Direcție modernă în cercetarea literară, care se rezumă la compararea literaturilor diferitelor țări fără a ține seama de conținutul de idei și specificul național al fiecărei literaturi. ♦ Metodologie lingvistică potrivit căreia cercetarea limbilor este făcută cu metoda comparatistă; comparativism. [< fr.
comparatisme].
comparatism (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPARATÍSM s. n. 1. metodă de cercetare în literatură, muzică etc. bazată pe identificarea și compararea motivelor comune din culturile diferitelor țări. 2. cercetare lingvistică bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism. (< fr.
comparatisme)
comparatism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COMPARATÍSM (‹
fr.)
s. n. Metodă de cercetare a raporturilor dintre diferite literaturi naționale, urmărind evidențierea influențelor, a circulației temelor și motivelor, afinitățile istorico-tipologice etc. Inaugurată în
sec. 18, ca direcție de cercetare, sa- fundamentat științific în
sec. 19, prin contribuțiile lui
F. Baldensperger, G. Lanson, P. van Tieghem, R. Étiemble ș.a.
comparatism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPARATÍSM s. n. Metodă de cercetare (în literatură, muzică etc.) bazată pe identificarea și compararea motivelor (3) comune din culturile diferitelor țări. ♦ (
Lingv.) Cercetare bazată pe metoda comparativ-istorică; comparativism. — Din
fr. comparatisme.