combinativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (
1). – Din
engl. combinative.combinativ (Dicționar de neologisme, 1986)COMBINATÍV, -Ă adj. Cu caracter de combinare. [Cf. it.
combinativo].
combinativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMBINATÍV, -Ă adj. cu caracter de combinare. (< engl.
combinative).
combinativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMBINATÍV, -Ă, combinativi, -e, adj. De combinare (
1). — Din
engl. combinative.