colorit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect care rezultă din îmbinarea culorilor unui tablou; colorație. ♦ Culoare.
2. Fig. (Despre abstracte, despre stilul operelor literare etc.) Nuanță expresivă, strălucire deosebită. – Din
fr. coloris, it. colorito.colorit (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLORÍT s. n. 1. ansamblul culorilor unui obiect, tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, tablou etc. ◊ culoare. 2. (fig.; despre stil, imagine) nuanță expresivă, varietate, strălucire. (<it.
colorito, germ.
Kolorit)
colorit (Dicționar de neologisme, 1986)COLORÍT s.n. Ansamblul culorilor unui obiect, ale unui tablou etc.; efect produs de ansamblul culorilor unui peisaj, ale unui tablou etc. ♦ Culoare. ♦ (
Fig.) Nuanță expresivă, varietate, strălucire (în imagini etc.). [Cf. fr.
coloris, germ.
Kolorit].
colorit (Dicționaru limbii românești, 1939)*colorít n., pl.
urĭ (it.
coloríto, de unde și fr.
coloris). Colorațiune, efectu produs de amestecu și întrebuințarea colorilor [!] în pictură. Colorațiune, coloare, față:
frumosu colorit al uneĭ persicĭ [!]. Fig. Strălucirea stiluluĭ și a cugetărilor.
colorit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colorít s. n.,
pl. coloríturicolorit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colorit n.
1. rezultatul amestecului și al întrebuințării colorilor în tablouri;
2. colorațiune naturală, lustrul colorilor;
3. fig. lustrul stilului, splendoarea cugetărilor.
colorit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLORÍT, colorituri, s. n. 1. Totalitatea culorilor unui obiect; bogăție de culori. ♦ Efect de ansamblu al culorilor unui tablou.
2. Culoare.
3. Fig. Expresivitate, strălucire a stilului; bogăție de imagini. — Din
fr. coloris, it. colorito.