coloare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLOÁRE s. f. v. culoare.coloare (Dicționar de neologisme, 1986)COLOÁRE s.f. v.
culoare.
coloare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coloáre (colóri), s. f. – Totalitatea radiațiilor de lumină pe care le reflectă corpurile și care crează asupra retinei o impresie specifică. –
Var. culoare, (
înv.)
color. Lat. color (
sec. XIX),
var. din
fr. couleur. –
Der. colora, vb. (a da unui obiect o anumită culoare, a vopsi);
colorați(u)ne, s. f. (culoare, colorit);
colorit, s. n. (totalitatea culorilor unui obiect), din
germ. Kolorit; colorist, s. m., din
fr.;
coloratură, s. f. (vocaliză, tril), din
germ. Koloratur; decolora, vb., din
fr.;
incolor, adj., din
fr.;
tricolor, adj. (în trei culori). Se cuvine să observăm că în
rom. s-a păstrat obiceiul oriental, probabil turanic, de a distinge cartierele sau sectoarele unei localități după numele unei culori:
cf. șeful de culoare (Cocea) șeful județului.
coloare (Dicționaru limbii românești, 1939)*coloáre f., pl.
orĭ, (lat.
cólor, -óris; it.
colóre, fr.
couleur). Impresiune pe care o face asupra ochĭuluĭ lumina reflectată de corpurĭ. Carnațiune:
a avea colorĭ frumoase. Văpsea [!], boĭa, materie colorată:
a amesteca colorile. Munt. Despărțire (circumscripțiune, sector) de oraș.
Fig. Aparență:
colorile adevăruluĭ. Caracteru propriŭ uneĭ opiniunĭ, părerea politică:
coloarea unuĭ ziar. Coloarea unuĭ loc, unuĭ oraș, aspectu supt [!] care se prezentă [!] (strade, case, obiceĭurĭ ș. a.).
Colorile naționale, colorile steaguluĭ țăriĭ.
Un om de coloare, un negru, un harap. – Barb.
culoare (cp. cu
colorat). Foarte des, (maĭ ales în est) și
colór, n., pl.
oare (it.
colór. Cp. cu
amor, favor, onor).
coloare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coloare f.
1. impresiune particulară produsă asupra ochiului prin reflexiunea razelor luminoase asupra corpurilor;
2. substanță sau materie colorantă: f
abrică de colori; colori naționale, drapelul tricolor (albastru, galben și roșu);
coloare locală, ceea ce redă bine obiceiurile unei epoce sau țări;
3. diviziunea unei comune urbane:
Bucureștii se împart în 5 colori: roșu, galben, albastru, verde și negru; 4. unul din cele patru feluri la cărțile de joc:
roșu sau cupă, verde sau pică; 5. fig. caracter particular de opiniune politică: coloarea ziarului;
6. lustrul stilului, tonul unui tablou.
coloare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLOÁRE s. f. v. culoare.