colivă - explicat in DEX



colivă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte ca pomană la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo.

colivă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
colívă (colíve), s. f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci și zahăr care se dă de pomană pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo.Der. colivar, s. m. (persoană care se duce la toate slujbele unde se dă de pomană; parazit, pomanagiu; Arg., polițist, jandarm; Arg., seminarist).

colivă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
colivă, colive s. f. (deț., mil.) arpacaș.

colivă (Dicționaru limbii românești, 1939)
colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă [!] mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîŭ fert [!], nucĭ pisate, zahar pisat, scorțișoara [!] ș. a.) care se ofera [!] maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților. Fig. Iron. A i se bate (a-ĭ suna) cuĭva coliva în pept [!], a fi aproape de moarte. A dori să mănîncĭ din coliva cuĭva, a-ĭ dori moartea, a-ĭ purta sîmbetele. V. pupăză.

colivă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve

colivă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
colivă f. grâu fiert și gros măcinat, amestecat cu nuci pisate și presărat cu zahăr, scorțișoară, etc.: coliva se împarte ca pomană la mort; de aci fig.: ca mâine o să-mi mănânce coliva PANN. [De origină slavo-greacă].

colivă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte pentru pomenirea morților, la înmormântări și la parastase. — Din sl. kolivo.

Alte cuvinte din DEX

COLITA COLIR COLINIARITATE « »COLIVA COLIVAR COLIVIE