colivar - explicat in DEX

colivar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. – Colivă + suf. -ar.

colivar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
colivar, colivari s. m. (peior.) persoană care umblă după pomeni / după mici avantaje nemeritate

colivar (Dicționaru limbii românești, 1939)
colivár m. Iron. Care umblă după pomană ca să mănînce coliva. S. n., pl. e. Tabla de pus coliva.

colivar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colivár¹ (persoană) s. m., pl. colivári

colivar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
colivár² (obiect) s. n., pl. coliváre

colivar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
colivar m. cel ce umblă pe la înmormântări (ca să mănânce coliva de pomana mortului).

colivar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COLIVÁR, colivari, s. m. 1. Termen disprețuitor pentru oamenii care aleargă pe la toate înmormântările și parastasele ca să mănânce colivă sau alte pomeni; fig. persoană care vrea să aibă totul de-a gata, pomanagiu. 2. Cel care poartă coliva la înmormântări. — Colivă + suf. -ar.