colivioară(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) COLIVIOÁRĂ,colivioare, s. f. Diminutiv al lui colivă. – Colivă + suf. -ioară.
colivioară(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) colivioáră (fam.) (-vioa-) s. f., g.-d. art. colivioárei; pl. colivioáre
colivioară(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) COLIVIOÁRĂ,colivioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui colivă. — Colivă + suf. -ioară.