colibaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (
Înv.; la
pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la
sg.) țăran din această categorie.
2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. –
Colibă +
suf. -aș.colibaș (Dicționaru limbii românești, 1939)colibáș m. Care locuĭește într´o căsuță de aspectu uneĭ colibe, ca uniĭ țăranĭ odinioară:
mojiciĭ sînt cariĭ lăcuĭesc preîn locure osebite și pustiĭ, cariĭ se cheamă veneticĭ saŭ colibașĭ (Prav. MB.);
veciniĭ eraŭ la început colibașĭ și datoreaŭ boĭeruluĭ clacă (Iorga, Ist. Arm. Rom. 1, 59).
Sfîntu Ĭon Colibașu, un sfînt sărbat [!] la 15 Ĭan.
colibaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colibáș (rar)
s. m.,
pl. colibáșicolibaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colibaș m. pustnic care locuiește într’o colibă:
Sf. Ioan Colibașul (serbat la 15 Ianuarie).
colibaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLIBÁȘ, colibași, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească; la
pl.) Categorie de țărani dependenți; (și la
sg.) țăran din această categorie.
2. (Rar) Om care locuiește într-o colibă. —
Colibă +
suf. -aș.