colbuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.colbuit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)colbuít, -ă, (colbăit), adj. – Prăfuit: „Mânce cât inima îi cere / Aur colbuit în miere” (Calendar 1980: 112). – Din colbui + -it.
colbuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLBUÍT, -Ă adj. v. colbăit.