colan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție.
2.Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din
tc. kolan.colan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)colán (coláne), s. n. –
1. Centură, legătură, brîu, cingătoare. –
2. Colier. –
3. Plantă (Botrychium lunaria). –
Mr. colane. Tc. kolan „curea” (Șeineanu, II, 141; Meyer 195; Lokotsch 1195);
cf. ngr. ϰολάνι,
alb.,
bg. kolan „chingă”. La sensul 2 este vorba desigur de o influență a
it. collana, fr. collier; și cuvîntul
it. provine din
tc. (Battisti, II, 1011).
colan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COLAN, Horia (n. 1926, Covasna), inginer mecanic român.
M. coresp. al
Acad. (1991),
acad. (2010),
prof. univ. la Cluj. Cercetări în domeniul metalurgiei pulberilor și metalografiei. A studiat tratamentele termice și difuzia în metale.
colan (Dicționaru limbii românești, 1939)colán n., pl.
e (turc.
kolan, ngr.
koláni, alb. bg. sîrb.
kolán, d. it.
collána, salbă, d.
collo, lat.
collum, gît. V.
colier). Salbă. Cingătoare, maĭ ales femeĭască. V.
zgardă.colan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colán s. n.,
pl. colánecolan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colan n. cingătoare elegantă femeiască:
Ruxanda era încinsă cu un colan de aur NEGR. [Turc. KOLAN].
colan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție.
2. Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. — Din
tc. kolan.