cojoaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (
Ornit.;
reg.) Scorțărel. –
Coajă +
suf. -oaică.cojoaică (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COJOÁICĂ (‹
coajă)
s. f. (
ORNIT.) Gen de păsări insectivore, cățărătoare, răspîndite în America de Nord, Eurasia, Australia, Africa tropicală, din ordinul paseriformelor, înrudite cu scorțarii, dar cu ciocul subțire, penaj cenușiu-cafeniu avînd penele cozii rigide, dispuse etajat, pentru a le servi la cățărat. În România trăiesc două specii, sedentare, de
c. 13 cm, răspîndite în aproape toate pădurile:
c. comună (
Certhia familiaris) și
c. cu degete scurte (
C. brachydactyla).
cojoaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cojoáică (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cojoáicei; pl. cojoáicecojoaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COJOÁICĂ, cojoaice, s. f. (
Ornit.;
reg.) Scorțărel. —
Coajă +
suf. -oaică.cojoaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)cojoáĭcă (
oaĭ 1 silabă). f., pl.
e (d.
coajă). O păsărică agățătoare din familia cĭocănitoriĭ (
certhia familiaris). V.
țoĭ.