cojire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de
a (se) coji; cojeală. –
V. coji.cojire (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COJÍRE (‹
coji)
s. f. 1. Acțiunea de a (se) coji. ◊
Cojirea rocilor = proces de desfacere succesivă, în coji sau solzi a stratelor de la suprafața rocilor, ca urmare a acțiunii de alterare exercitate de agenții fizico-chimici. Fenomenul este frecvent la rocile magmatice, la unele roci sedimentare și mai rar la cele metamorfice.
2. Operație de îndepărtare (prin așchiere) a stratului cu defecte (crustă, oxizi etc.) de pe suprafața unor lingouri, a unor semifabricate etc.
3. Operație de îndepărtare a cojii sau a stratului de rășină oxidată de pe suprafața lemnului.
cojire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cojíre s. f.,
g.-d. art. cojírii; pl. cojíricojire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COJÍRE, cojiri, s. f. Acțiunea de
a (se) coji; cojeală. —
V. coji.