codirlă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CODÍRLĂ s. f. v. codârlă.codirlă (Dicționaru limbii românești, 1939)codírlă (vest) și
-î́rlă (est) f., pl.
e (d.
coadă cu sufixu ca´n
șopîrlă, cĭocîrlan). Coadă lungă (Iron.):
codirla vulpiĭ. Coada lungă la car, inima prelungită. Cel rămas în urmă la joc:
eștĭ codirla! Corlată, șeriglă, scărilă, sușleț, înfundătoare de gratiĭ la căruță (compusă din
cotocĭ și
speteze). Partea din urmă a căruțeĭ:
a căuta pin [!] codirlă.codirlă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CODÍRLĂ s.f..
v. codârlă.