coconaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCONÁȘ, coconași, s. m. (
Înv. și
pop.) Diminutiv al lui
cocon1. [
Var.:
cuconáș, conáș s. m.] –
Cocon1 +
suf. -aș.coconaș (Dicționaru limbii românești, 1939)coconáș m. (d.
cocon).
Fam. Titlu dat de popor fiilor de boĭer saŭ boĭerilor, egal cu
domn. Epitet ironic în gura orășenilor, egal cu „domnișor”:
măĭ, da coconaș te-aĭ maĭ făcut de cînd aĭ cîștigat la loterie! – Maĭ fam.:
conașu Petru îld.
coconașu Petru. – În est
cu-.coconaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!coconáș/cuconáș (
înv.,
pop.)
s. m.,
pl. coconáși/cuconáșicoconaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coconaș m.
1. fiu de boier;
2. titlu onorific dat junelui nobil;
3. june elegant (mai mult ironic).
coconaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCONÁȘ, coconași, s. m. (
Înv. și
pop.) Diminutiv al lui
cocon1. [
Var.:
cuconáș, conáș s. m.] —
Cocon1 +
suf. -aș.