cocon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCÓN1, coconi, s. m. 1. (
Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn.
2. (
Înv. și
pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte).
3. (
Înv. și
reg.) Copil mic, abia născut, prunc. [
Var.:
cucón s. m.,
cónul s. m. art.] –
Et. nec.cocon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCÓN2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte;
spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din
fr. cocon.cocon (Dicționar de neologisme, 1986)COCÓN s.m. Înveliș din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (
spec. gogoașa viermelui de mătase. [< fr.
cocon, cf. it.
coccone].
cocon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cocón (cocóni), s. m. –
1. Copil, prunc. –
2. Prinț. –
3. Tînăr de neam. –
4. Domn. –
5. Floare, Zinnia elegans. –
Var. cucon. Probabil
der. de la
coc(a) „copil”, deși
suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată
-un). Cuvîntul este
înv. –
Der. cocoană (
var. cucoană),
s. f. (
înv., copilă;
Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară;
Arg., găină; coropișniță);
coconaș (
var. cuconaș, conaș),
s. m. (domnișor);
coconesc, adj. (
înv., infantil; domnesc);
coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul);
cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene);
coconie, s. f. (copilărie, anii copilărie; orgoliu, mîndrie aristocratică);
coconet, s. n. (aristocrație);
coconiță (
var. cuconiță, coniță),
s. f. (domnișoară);
cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă
f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din
rom.,
cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în
mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.
cocon (Marele dicționar de neologisme, 2000)COCÓN s. m. 1. înveliș protector din fibre foarte subțiri secretat de crisalida unor insecte; gogoașa viermelui de mătase. 2. înveliș protector gelatinos, cu care își înfășoară ouăle unele animale vertebrate. (< fr.
cocon)
cocon (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cocon m., voc.
cocoane (d.
cocă 1. V.
cocoană).
Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc.
Maram. Băĭat, băĭețel.
Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn.
Azĭ fam. Epitet onorific îld.
domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam.
conu, coane. – În est
cu-. V.
copil.cocon (Dicționaru limbii românești, 1939)*2) cocón m. (fr.
cocon, d. pv.
coucoun, rudă cu rom.
cocon).
Barb. Gogoașă de gîndac de mătase.
cocon (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cocón, -i, s.m. –
1. Copil, prunc.
2. Tânăr de neam; domn: „Această numire se folosește și azi pentru băiat, fată. Denotă că maramureșenii au fost nemeși, și când au ceva adunare, mai ales la composesorat, se intitulează boieri” (Bârlea 1924 II: 462); „Să văd mândrele ce fac / Și coconu mneu cel drag” (Papahagi 1925: 182). „Termen este încă viu în graiul maramureșean și, în parte, în graiul moldovenesc. A mai fost atestat în ținutul Năsăudului, în țara Oașului și în Ugocea. De la sensul inițial și de bază, «copil», a ajuns la sensul de «copil (fiu) de boier sau de domnitor»; din această cauză și-a restrâns aria de circulație” (Scurtu 1966: 79-81). Termenii de cocon, cocoană sunt atestați în Țara Maramureșului, unde sunt folosit predilect, dar e folosit și sinonimul prunc. În Chioar, Codrul și Lăpuș se folosește exclusiv termenul prunc, „fiu„, aria compactă a termenului prunc fiind nord-vestul Transilvaniei (subdialectul crișean), unde este singurul termen întrebuințat (Scurtu 1966: 51). – Din coc(a) „copil”, suf. -on (DER).
cocon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cocón1 (înveliș protector al unor animale)
s. m.,
pl. cocónicocon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cocón2/cucón2 (fiu, prunc) (
înv.,
pop.,
reg.)
s. m.,
pl. cocóni/cucóni