cocoșar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (
Turdus pilaris). – Din
bg. kokošar.cocoșar (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COCOȘÁR (‹
bg.)
s. m. Pasăre insectivoră, cîntătoare, călătoare, din ordinul paseriformelor, de
c. 26 cm, descoperită, din 1975, cuibărind și în Carpații Meridionali, cu penaj cafeniu-roșcat pe spate, cenușiu pe cap și
tîrtiță, roșcat cu puncte închise pe piept (
Turdus pilaris).
cocoșar (Dicționaru limbii românești, 1939)cocoșár m. (d.
cocoș; bg.
kokošar, găinar). Un fel de sturz maĭ mare (
turdus pilaris).
cocoșar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cocoșár s. m.,
pl. cocoșáricocoșar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cocoșar m. sturzul mare (
Turdus viscivorus). [Origină necunoscută].
cocoșar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCOȘÁR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna
(Turdus pilaris). — Din
bg. kokošar.