coclit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (
1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat.
2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat cocleală (
2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. –
V. cocli.coclit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)coclit1, -ă, cocliți, -te adj. prost, nerod.
coclit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)coclit2, -ă, cocliți, -te adj. 1. (
d. oameni) prost, nerod, nătâng.
2. (
d. obiecte) de proastă calitate.
coclit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coclit a. ruginit; fig.
bătrâni, cocliți de bătrâni CAR.
coclit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COCLÍT, -Ă, cocliți, -te, adj. 1*. (Despre obiecte de aramă) Acoperit cu cocleală (1). ♦ (Despre obiecte metalice) Oxidat.
2. (Despre mâncăruri) Care a căpătat gust de cocleală (2). ♦ (Despre gură) Cu o senzație neplăcută, amară, ca de aramă coclită. ♦ (Despre gust) Specific coclelii; amar. —
V. cocli.