coastă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁSTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele-perechi lungi, înguste și arcuite, articulate în spate de coloana vertebrală, iar în față de stern, care alcătuiesc toracele animalelor vertebrate. ◊
Expr. (E) slab de-i poți număra coastele sau
îi numeri coastele de slab ce e = (e) foarte slab.
A i se lipi (cuiva)
coastele de foame sau
a i se lipi coastele de pântece, a avea coastele lipite = a fi foarte flămând, a fi mort de foame.
2. Partea laterală a corpului omenesc, de la umeri până la coapse; partea analoagă a corpului animalelor. ◊
Expr. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit în acțiuni de prezența permanentă (și indiscretă) a cuiva.
A pune (cuiva)
sula în coastă = a obliga (pe cineva) să facă (fără întârziere) un lucru neplăcut (și greu). ♦ Latură. ◊
Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Fiecare dintre grinzile care formează osatura transversală, de rezistență, a bordajului unei nave.
3. Pantă.
4. Mal, țărm (al unei mări).
5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. –
Lat. costa.