coadă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COÁDĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊
Expr. A da din coadă = (despre oameni;
fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura.
A-și vârî (sau
băga)
coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc.
Își vâră (sau
și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.)
dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate).
A călca (pe cineva)
pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva).
A pune coada pe (sau
la)
spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate).
Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (
Pop.)
A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva.
A trage mâța (sau
pe dracul)
de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai.
(Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (
Fam.)
A prinde prepelița (sau
purceaua)
de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.).
2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță.
3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă.
V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊
Expr. A se ține de coada cuiva sau
a se ține (sau
a umbla)
coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer.
5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊
Expr. A lua (sau
a apuca ceva)
de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva).
A-și vedea de coada măturii (sau
tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești.
Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului.
6. Partea terminală a unui lucru sau,
p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊
Loc. adv. La (sau
în)
coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.).
De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊
Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦
Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu.
7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊
Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteaptând să-i vină rândul la ceva, undeva.
8. Compuse:
coada-calului =
a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (
Equisetum);
b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (
Hippuris vulgaris);
coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (
Polygonatum);
coada-mielului =
a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (
Verbascum phoeniceum);
b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (
Veronica prostrata);
coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (
Leonurus marrubiastrum);
coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (
Sphagnum);
coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (
Potentilla anserina);
coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (
Achillea millefolium);
coada-vacii =
a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (
Echium altissimum);
b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (
Salvia silvestris);
coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (
Alopecurus pratensis);
coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (
Calla palustris);
coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (
Papilio machaon și
podalirius). [
Pl. și: (
2)
coade] –
Lat. coda (=
cauda).