cloramină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLORAMÍNĂ, cloramine, s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și antiseptice. – Din
fr. chloramine.cloramină (Dicționar de neologisme, 1986)CLORAMÍNĂ s.f. Substanță netoxică, care se prezintă sub formă de pudră albă cristalină, solubilă în apă, folosită ca bactericid, oxidant și dezodorizant. [< fr.
chloramine].
cloramină (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLORAMÍNĂ s. f. substanță netoxică, pudră albă cristalină, solubilă în apă, dezinfectant și dezodorizant. (< fr.
chloramine)
cloramină (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CLORAMÍNĂ (‹
fr. {i})
s. f. Compus organic obținut prin clorurarea la atomul de azot a aminelor, amidelor, sulfonamidelor, imidelor și iminelor; are proprietăți oxidante și un puternic efect antiseptic.
Ex.:
cloramina T (p-toluen-clorsulfonamida sodată), utilizată ca dezinfectant pentru răni și pentru apa de băut.
cloramină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cloramínă (clo-ra-/clor-a-) s. f.,
g.-d. art. cloramíneicloramină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLORAMÍNĂ s. f. Compus organic cu puternice proprietăți oxidante și efect antiseptic. — Din
fr. chloramine.