clopoțel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOPOȚÉL, clopoței, s. m. 1. Diminutiv al lui
clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agită cu mâna (pentru a indica recreațiile la școală, pentru a chema pe cineva sau a anunța ceva etc.) sau care se agață de gâtul unor animale.
2. (La
pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în formă de clopot (
1) (
Campanula). –
Clopot +
suf. -el.