cloacă - explicat in DEX

cloacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque.

cloacă (Dicționar de neologisme, 1986)
CLOÁCĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (Fig.) Loc rău famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron. cloa-că. / < fr. cloaque].

cloacă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)

cloacă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cloácă (oa 2 silabe) f., pl. e (lat. cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ. Fig. Loc infect: această societate e o cloacă.

cloacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cloácă s. f., g.-d. art. cloácei; pl. cloáce

cloacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cloacă f. 1. canal sub pământ pentru scurgerea murdăriilor; 2. loc necurat și nesănătos.

cloacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș. 2. (Adesea fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. — Din lat. cloaca, fr. cloaque.