clivaj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLIVÁJ, clivaje, s. n. Clivare; proprietate a unor minerale și roci de a se desface în plăci sau în lame după suprafețe plane. – Din
fr. clivage.clivaj (Dicționar de neologisme, 1986)CLIVÁJ s.n. Desfacere în lame a unor cristale în direcții determinate; calitatea de a cliva. [< fr.
clivage].
clivaj (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLIVÁJ s. n. 1. proprietatea unor minerale sau roci de a cliva. 2. divizare a zigotului în blastomere. 3. (psih.) scindarea persoanei sau coexistența unor grupuri asociative distincte. ◊ (fig.) separare; fisură. (< fr.
clivage)
clivaj (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CLIVÁJ (‹
fr.)
s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice, mai puternice decît coeziunea cristalului. ◊ Plane de
c. = plane reticulare care corespund valorilor minime ale forțelor de coeziune. ◊
C. de strat = proprietate a unor roci metamorfice (
ex. ardezia, șisturile cloritoase) sau sedimentare (
ex. filitele) de a se desface după plane paralele cu șistuozitatea.
clivaj (Dicționaru limbii românești, 1939)*cliváj n., pl.
e (fr.
clivage).
Min. Acțiunea saŭ modu de a se cliva al cristalelor. Crăpătură cu suprafețe plane într´un diamant orĭ în alt mineral.
clivaj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cliváj s. n.,
pl. clivájeclivaj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLIVÁJ, clivaje, s. n. Proprietate a unor substanțe cristalizate de a se desface după fețe plane, în urma unei acțiuni mecanice. — Din
fr. clivage.