cloacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș.
2. (Adesea
fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării.
3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din
lat. cloaca, fr. cloaque.