cloțan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CLOȚÁN, cloțani, s. m. (
Reg.) Șobolan. – Din
*cloț (<
sb.klocati) +
suf. -an.cloțan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOȚÁN, cloțane, s. n. (
Înv.) (Vârf, colț de) stâncă. –
Cf. colț.cloțan (Dicționaru limbii românești, 1939)cloțán m. (cp. cu
chițcan).
Ban. Olt. Trans. Chițcan, guzgan. V.
clonțan.cloțan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cloțán (
înv.)
s. n.,
pl. cloțánecloțan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cloțan n. Tr. chițcan. [Origină necunoscută].
cloțan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLOȚÁN, cloțane, s. n. (
Înv.) (Vârf, colț de) stâncă. —
Cf. colț.