clinti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLINTÍ, clintesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa.
2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. –
Et. nec.clinti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clintí (-tésc, -ít), vb. – A mișca, a întoarce.
Sl. krętati „a răsuci” (
cf. scrinti), prin intermediul unei forme neatestate *
crinti, a cărei alterare posterioară este neclară (Procopovici,
Dacor., X, 70). Înainte, DAR propusese un
sl. *
klentiti, rezultat al contaminării lui
klenuti „a mișca” cu
klatiti „a agita.” –
Der. clinteală, s. f. (mișcare, deplasare; acțiunea de a mișca);
neclintire, s. f. (nemișcare);
neclintit, adj. (nemișcat).
clinti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clintí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. clintésc, imperf. 3
sg. clinteá; conj. prez. 3
să clinteáscăclintì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clintì v. a mișca din loc, a face o mișcare:
tot turnul s’a clintit Gr. Al; [Probabil formă nazalizată din
clăti].
clinti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLINTÍ, clintesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) mișca puțin din loc; a (se) urni, a (se) deplasa.
2. Tranz. Fig. (De obicei în construcții negative) A determina pe cineva să renunțe la (sau să se abată de la) convingerile sau hotărârile sale. —
Et. nec.