clematită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (
Bot.) Clocoțel
(Clematis integrifolia) – Din
fr. clématite.clematită (Dicționar de neologisme, 1986)CLEMATÍTĂ s.f. Plantă erbacee cu flori mari, albe, roz sau violete; clopoțel. [< fr.
clématite].
clematită (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLEMATÍTĂ s. f. plantă erbacee grimpantă cu flori mari, albe, roz sau violete, în formă de clopot; clopoțel. (< fr.
clématite)
clematită (Dicționaru limbii românești, 1939)*clematítă f., pl.
e (vgr.
klematites, d.
klematis, -idos, ramură, vlastar [!]). O plantă ranunculacee:
clématis alpina (curpen de munte),
cl. erecta (luminoasă),
cl. integrifolia (clocoțeĭ).
clematită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clematítă s. f.,
g.-d. art. clematítei; pl. clematíteclematită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clematită f. plantă cățărătoare crește cu prisosință pe lângă garduri și prin păduri; se numește vulgar
curpen-de-pădure și
viță-albă.clematită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLEMATÍTĂ, clematite, s. f. (
Bot.) Clocoțel
(Clematis integrifolia). — Din
fr. clématite.