clement - explicat in DEX

clement (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. (Livr.) Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.

clement (Dicționar de neologisme, 1986)
CLEMÉNT, -Ă adj. (Rar) Iertător, indulgent, îndurător, milos, bun, blând. [< lat. clemens, cf. fr. clément, it. clemente].

clement (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
clemént (cleméntă), adj. – Indulgent. Lat. clemens, fr. clément. – Der. clemență, s. f.; inclement, adj.

clement (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLEMÉNT, -Ă adj. iertător, indulgent, îndurător, milos, bun. (< fr. clément, lat. clemens)

clement (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CLEMENT, numele a 14 papi. Mai importanți: 1. C.V. (Bertrand de Goth) (1305-1314). A desființaț Ordinul Templierilor la cererea regelui Franței Filip IV cel Frumos și a mutat reședința papală la Avignon, în Franța. 2. C. XIV (Giovanni Vincezo Antonio Ganganelli) (1769-1774). A desființat Ordinul Iezuiților.

clement (Dicționaru limbii românești, 1939)
*clemént, -ă adj. (lat. clémens, -éntis). Îndurător, ĭertator [!].

clement (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clemént adj. m., pl. cleménți; f. cleméntă, pl. cleménte

clement (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Clement m. numele a 14 papi: CLEMENT VII, excomunică pe Henric VIII al Angliei din cauza divorțului său cu Caterina de Aragon (1523-1534). ║ CLEMENT XIV, desființa în 1773 ordinul iezuiților (1769-1774).

clement (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Clement (din Alexandria) m. ilustru părinte al Bisericii, fu mai întâi filozof păgân (mort în 217).

clement (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLEMÉNT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. — Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.