clemă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări relativ mari. – Din
germ. Klemme.clemă (Dicționar de neologisme, 1986)CLÉMĂ s.f. Dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte etc. [Pl.
-me. / < germ.
Klemme, rus.
klemma].
clemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLÉMĂ s. f. dispozitiv cu care se prind laolaltă două sau mai multe piese, obiecte, foi de material etc. (< germ.
Klemme)
clemă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clémă s. f.,
g.-d. art. clémei; pl. clémeclemă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLÉMĂ, cleme, s. f. Dispozitiv cu ajutorul căruia se asamblează laolaltă două sau mai multe piese sau elemente, astfel încât această îmbinare să reziste la solicitări mari. — Din
germ. Klemme.