clauzulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [
Pr.:
cla-u-] – Din
lat. clausula.clauzulă (Dicționar de neologisme, 1986)CLAUZÚLĂ s.f. Organizare ritmică a cuvintelor la sfârșitul unui vers, al unei strofe sau al unei fraze, astfel încât să se realizeze o agreabilă impresie acustică. ♦ Silaba accentuată împreună cu silabele neaccentuate de la sfârșitul unui vers; vers final al unei strofe. [Pron.
cla-u-. / cf. it., lat.
clausula].
clauzulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLAUZÚLĂ s. f. 1. ultima parte a unei strofe sau a unei perioade oratorice. 2. formulă muzicală conclusivă. (< fr.
clausule, lat.
clausula)
clauzulă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CLAUZÚLĂ (‹
fr.,
lat.)
s. f. Partea finală, începînd cu ultima silabă accentuată, rimată sau nerimată, a unei strofe, perioade oratorice sau vers. Poate fi:
c. masculină (cînd ultima silabă este neaccentuată);
c. feminină (specifică versului alb);
c. dactilică (ultimele două silabe sînt neaccentuate).
clauzulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clauzúlă (cla-u-) s. f.,
g.-d. art. clauzúlei; pl. clauzúleclauzulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [
Pr.:
cla-u-] —
Din lat. clausula.