clauzulă - explicat in DEX

clauzulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] – Din lat. clausula.

clauzulă (Dicționar de neologisme, 1986)
CLAUZÚLĂ s.f. Organizare ritmică a cuvintelor la sfârșitul unui vers, al unei strofe sau al unei fraze, astfel încât să se realizeze o agreabilă impresie acustică. ♦ Silaba accentuată împreună cu silabele neaccentuate de la sfârșitul unui vers; vers final al unei strofe. [Pron. cla-u-. / cf. it., lat. clausula].

clauzulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLAUZÚLĂ s. f. 1. ultima parte a unei strofe sau a unei perioade oratorice. 2. formulă muzicală conclusivă. (< fr. clausule, lat. clausula)

clauzulă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CLAUZÚLĂ (‹ fr., lat.) s. f. Partea finală, începînd cu ultima silabă accentuată, rimată sau nerimată, a unei strofe, perioade oratorice sau vers. Poate fi: c. masculină (cînd ultima silabă este neaccentuată); c. feminină (specifică versului alb); c. dactilică (ultimele două silabe sînt neaccentuate).

clauzulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clauzúlă (cla-u-) s. f., g.-d. art. clauzúlei; pl. clauzúle

clauzulă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLAUZÚLĂ, clauzule, s. f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârșitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasă împreună cu silabele neaccentuate, creează un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proză, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât să producă un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] — Din lat. clausula.