claustrare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLAUSTRÁRE, claustrări. s. f. Faptul de
a (se) claustra. [
Pr.:
cla-us-]. –
V. claustra.claustrare (Dicționar de neologisme, 1986)CLAUSTRÁRE s.f. Acțiunea de a (se) claustra; claustrație. [<
claustra].
claustrare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)claustráre (cla-us-) s. f.,
g.-d. art. claustrắrii; pl. claustrắriclaustrare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLAUSTRÁRE, claustrări, s. f. Faptul de
a (se) claustra. [
Pr.:
cla-us-]. —
V. claustra.