clap (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLAP interj. Cuvânt care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse de prins animale etc. [
Var.:
clapc interj.] – Onomatopee.
clap (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clap interj. – Imită zgomotul unei uși care se închide, al unui capac etc. –
Var. clamp, clanc, clapc. Creație expresivă. –
Der. clăpă(n)i (
var. clepăi),
vb. (a plesni, a pocni);
clăpă(n)itură, s. f. (țăcănit, pocnet);
clampă, s. f. (fel de clanță, mîner care deschide și închide ușa), pe care Cihac, II, 60, îl pune în legătură cu
ceh. klampa, din
germ. Klampe (
cf. Iordan,
Dift., 87);
clampuci, s. m. pl. (papuci);
clămp(ă)ni (
var. clempă(n)i, clompăi),
vb. (a plesni, a pocni, a țăcăni, a face zgomot cu clanța; despre ciori, a croncăni; despre berze, a clămpăni; a tremura);
clampăneală (
var. clămpănitură),
s. f. (țăcănit, păcănit);
clămpănitor, adj. (care clămpăne);
clempar, adj. (vorbăreț, gură-spartă);
clempeu, s. n. (morișcă);
clapcă, s. f. (cursă, capcană),
cf. bg.,
sb. klapka „trapă”;
clăpcăni, vb. (a pocni, a țăcăni). Din aceeași familie par a face parte
clempuș, s. n. (cîrlig pe care se sprijină clampa, belciug; morișcă; tăruș);
climpuș, s. n. (nuia; bîtă);
sclimpuș, s. n. (cîrlig de rufe);
cleampuș, s. n. (încuietoare; zăvor), în care Cihac, II, 331 și DAR văd influența
rus. kljapuš „cîrlig”.
Cf. clanț, cleapșe.clap (Dicționaru limbii românești, 1939)clap, V.
clamp.clap (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clap interj.clap (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clap! int. exprimă sgomotul unui lucru ce plesnește, al unui corp ce cade.
clap (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLAP interj. Cuvânt care imită zgomotul produs prin închiderea bruscă a unui capac, a unei curse de prins animale etc. [
Var.:
clapc interj.] — Onomatopee.