clănțăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂNȚĂNÍ, clănțănesc, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii).
2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă. ♦ A apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși.
3. Fig. (
Peior.) A vorbi mereu; a flecări. ♦
Refl. recipr. A se certa (ușor), a se ciorovăi. [
Var.: (
pop.)
clențăní, clențení vb. IV.] –
Clanț +
suf. -ăni.