ciuturea(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CIUTUREÁ,ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. – Ciutură + suf. -ea.
ciuturea(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) ciutureá (pop.) s. f., art. ciutureáua, g.-d. art. ciuturélei; pl. ciuturéle, art. ciuturélele
ciuturea(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CIUTUREÁ,ciuturele, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui ciutură. — Ciutură + suf. -ea.